Bârfirea ca monstru-o văzui alergând,
Iar gura ei numai ecouri,
Ca negrul cărării noroi măritând
Virtutea din cel ce-i virtute cătând,
Dar faima cea putred-a celui flămând
De faimă purtând-o prin nouri.
Nici team-ori mânie, ci-uimire mi-a pus
În suflet durerea acestor
Nevrednice-ntoarceri cu josul în sus:
Căci nu-i apără să nu fie ce nu-s
Nici brațul pe-Ahil și pe Socrate vous
Nici vârsta cea multă pe Nestor.
Cu scut și săgeată vrei lupta? S-o lași,
Copile, căci scut îți e timpul,
Săgeți însă zeii și drepții tăi pași.
Privește tăcând vuitorii trufași:
Pe-un munte fu munte urcat de-uriași
Și tot nu bătură Olimpul.
vezi mai multe poezii de: George Coşbuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.